La stat nu mai lucreaza 1,398 milioane de persoane ca in decembrie 2008, ci 1,185. Ba, chiar s-au vazut si mai putini bugetari in sistem in ianuarie 2015: 1,180. Iar daca tinem cont ca numarul total al salariatilor s-a redus de la 4,835 milioane in septembrie 2008, la 4,552 in prezent, se vede ca din sectorul privat si de la stat au fost dati afara 300.000 de lucratori.

Sectorul de stat face eforturi de restructurare vizibile, insa totalul angajatilor a scazut pana la 4,095 milioane in ianuarie 2011, ceea ce insemna ca a fost “sacrificat” un numar mai mult decat dublu de locuri de munca la privat in timpul crizei.

Apoi s-au creat peste 400.000 de joburi, dar asta arata tocmai ca sectorul privat se restructureaza mult mai rapid decat cel de stat. Si daca mai punem la socoteala ca la inceputul anilor 2000, statul avea 700.000 de angajati, in contextul unui numar total de salariati similar celui actual, se poate spune ca sectorul de stat e in continuare supradimensionat.

Iar asta nu-i tot, in companiile private lucreaza un soi de bugetari, pe care insa acestea nu-si propun sa-i concedieze, dimpotriva, le majoreaza lefurile. De ce? Pentru ca firmele ii considera importanti pe cei care le mijlocesc relatia cu statul: contabili, inspectori de resurse umane, juristi.

Deci, persoanele care le permit firmelor sa razbata printr-un mediu de afaceri ostil ocupa o pozitie privilegiata. Oare cum e mai eficient: sa simplifici mediul ori sa adaugi un numar apreciabil de functionari privati la 1,2 milioane de bugetari?!

Un cititor mi-a scris la un moment dat ca in Marea Britanie completarea formularului de taxe e la fel de simpla precum inregistrarea pe facebook. Nu se pune problema sa mergi la vreun ghiseu. In Statele Unite contabilitatea pentru IMM se reduce la un simplu Excel. Poti cere ajutorul unui consultant fiscal doar in masura in care vrei sa fii sigur ca n-ai gresit adunarile. La noi, nici macar POS nu exista la ghiseele ANAF si trebuie sa-ti platesti impozitele cu sacosa de bani in locul cardului.

Si solutia pentru Romania, am mai zis-o, e impozitul forfetar. Adica, de ce sa impuna statul ca reducerile de pret sa aiba loc doar in anumite perioade din an ca nu cumva sa incaseze mai putin din taxe daca se ieftinesc marfurile? La Istanbul se achita o taxa, dupa care vanzatorii se pot targui cum doresc cu clientii in magazin. Apoi, daca firmele platesc taxa forfetara ce nevoie mai au sa depuna bilant? De ce trebuie sa se cheme SRL? Si de ce e obligatoriu sa aiba contabil? O spalatorie auto n-are treaba cu provizioane sau amortismente. Contabilii au devenit importanti fiindca i-a fost frica statului sa nu fie furat, motiv pentru care a facut “prohibita” flexibilitatea pretului si a complicat cadrul fiscal.

Dupa cum se vede, modelul german de fiscalitate nu se potriveste deloc Romaniei, ci mai degraba cel turcesc, care e mult mai liberal decat “liberala” Uniune Europeana. E natural ca un stat sa nu perceapa un impozit procentual pe profit, caci nu e partas la business, ci o taxa fixa de functionare. Apoi, dupa ce agentul economic o achita, face ce vrea el. Se targuieste ”ca la piata” in propriul magazin.

• Europenii ar trebui să devină americani la taxe, nu la protecționism

  < Prev
• Si daca, de fapt, UE ne supraincalzeste economia?

  Next >