Creditele neperformante reflectă şi neperformanţa corporativă

Am scris nu cu mult timp în urmă că, la un moment dat, ca la un semnal, băncile au trecut la vânzarea portofoliilor de credite neperformante, pe care au obținut, adesea, doar 10% din valoarea împrumuturilor.

A avut loc o adevărată „cruciadă” pentru a scăpa de balast. Ceea ce a determinat analiştii să scrie în studiile realizate că băncile românești au trecut prin procese ample de reorganizare, bancherii fiind preocupați de eficienţa managementului schimbării și de impactul pe care aceste schimbări îl vor avea asupra organizațiilor lor în viitor.

Băncile și-au accelerat demersurile de „curățare” a bilanțurilor lor, prin vânzarea sau externalizarea de portofolii de credite neperformante, dar, din păcate, restructurarea, optimizarea și schimbarea filosofiei de business nu a avut loc cu aceeași magnitudine și în economia reală.

Guvernanța corporativă a companiilor românești suferă încă de hibe majore, care preced criza și care se numără printre cauzele acesteia. În fond și la urma urmei, creditele corporate neperformante nu au apărut din neant!

Nu poți da vina doar pe măsurile proaste ale autorităților de stat pentru apariția și perpetuarea crizei. Este foarte adevărat că statul a creat stimulente perverse, care au încurajat practici de business păguboase. Însă principala calitate a unui antreprenor este adaptabilitatea, capacitatea de a învăța din greșeli și de a nu le repeta pe cele ale trecutului.

Din nefericire însă, mulți antreprenori români continuă să ceară statului să determine băncile să dea credite ieftine și cu ușurință, în loc să se reorienteze și să-și reorganizeze activitatea astfel încât operațiunile și proiectele lor să devină bancabile.

Băncile sunt departe de a fi niște personaje imaculate și au partea lor importantă de responsabilitate atunci când vine vorba despre cauzele crizei. Dar nu este nici corect și nici util să le privim ca pe niște țapi ispășitori pentru toate neajunsurile economiei.

Una dintre marile probleme care au generat criza a fost că mulți pseudoantreprenori au primit mult prea ușor și ieftin credite pentru niște business-uri care s-au dovedit a fi extrem de vulnerabile.

Cum-necum, băncile și-au învățat lecția şi au îndepărtat creditele, devenite neperformante, din bilanțurile lor.

E vremea ca și companiile să-și facă temele și să-și restructureze activitatea, astfel încât să ajungă să merite cu adevărat să fie finanțate pe datorie din banii deponenților la bănci.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review