Mai sunt Statele Unite o mare putere?

 

După ce Statele Unite au fost inerte la provocările Rusiei, şi NATO a pierdut constant credibilitate, Barack Obama vine cu două zile înainte de încheierea mandatului şi expulzează 35 de diplomaţi ai Moscovei.

Întrebarea apare natural: Este o măsută efectivă ce doreşte să compenseze 8 ani de lipsă de reacţie sau e doar o lovitură menită să erodeze imaginea viitorului ocupant al fotoliului de la Casa Albă?

Dacă este numai o lovitură de imagine, e revoltător modul în care reacţionează actuala administraţie la pierderea puterii. Şi, de asemenea, e greu de conceput că America a putut fi condusă, timp de două mandate, de un astfel de preşedinte.

Nu mai puţin scandalos este şi comportamentul Fed - sistemul de băncii centrale al SUA - care într-o perioadă în care trebuia să fie un vector de stabilitate pe perioada tranziţie puterii - compatibil cu obiectivul viitoarei administraţii de a reduce deficul bugetar şi datoria publică - a funcţionat ca un element de segregare.

Eram obişnuiţi cu practici de acest fel în state aflate la graniţa zonei de influenţă a marilor puteri. Se vede însă că şi marile puteri încep să aibă obiceiuri similare. Sau se poate spune că Statele Unite ale Americii nu mai pot fi considerate o mare putere după felul în care au fost conduse în ultimii opt ani? Răspunsul la această chestiune urmează să îl dea noua administraţie. 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review