Moștenirea lui Alan Greenspan pentru bancherii centrali: Omul care a personificat Fed nu credea că ar fi trebuit înființată

Alan Greenspan „a cunoscut arta întunecată a politicii chiar mai bine decât politicienii”, spune biograful Sebastian Mallaby. El a părăsit conducerea Federal Reserve în 2006 ca un erou, dar în timpul crizei financiare care a urmat a ajuns un țap ispășitor. Era oare justificată vreuna din cele două imagini?

Nu, răspunde Sebastian Mallaby, membru al Consiliului pentru Relații Externe. În noua sa biografie exhaustivă „Omul care știa: viața și vremurile lui Alan Greenspan” , el face portretul unui om care a format și a fost format de sistemul financiar american din anii 1940 până în prezent.

Greg Ip de la Wall Street Journal a discutat cu Mallaby despre Greenspan și despre carte.

GREG IP: Înainte de criză, Alan Greenspan era „maestrul”, omul care nu putea greși, dar după criză a ajuns omul care, cu bani făcuți ușor și cu înclinația sa spre dereglementare ne-a adus criza financiară. Sunt greșite aceste imagini?

SEBASTIAN MALLABY: A ajuns dintr-un erou un nimeni mai rapid decât oricine în memoria Americii moderne. Într-o oarecare măsură, există o justificare: nu poți fi cel mai puternic economist din lume - ceea ce Greenspan a fost atâta vreme cât a fost președintele Fed, iar apoi să arunci în aer sistemul financiar mondial și să spui „n-a fost vina mea”. Ai atâta putere, trebuie să ai influență și răspundere. (…) Povestea convențională este că în anii 2000 inflația era aproape de țintă, deci dobânzile erau probabil corecte. Pe de altă parte, am avut o criză financiară, deci reglementările erau probabil greșite.

În cinci ani de cercetări, am descoperit că Fed a încercat mai mult decât ne-am dat seama să facă ceva în privința ipotecilor riscante, în privința fondurilor Fannie și Freddie și a creditorilor susținuți de guvern. Fed a încercat ceva în privința excesului de efect de pârghie din bănci.

Aceste eforturi de reglementare au fost împiedicate de faptul că sistemul de reglementare american este foarte balcanizat, foarte politic, iar riscul este extrem de greu de redus prin reglementări. De aceea, cred că greșeala a fost că nu s-a insistat cu dobânzile.

IP: Există și punctul de vedere potrivit căruia Greenspan a fost cumva orb în privința posibilității apariției bulelor, a crezut că piețele sunt hipereficiente. Dar ați descoperit că de fapt el avea o concepție mult mai sofisticată în privința modului de funcționare al piețelor.

MALLABY: (…) Am descoperit că Greenspan nu era cel pe care credeam că-l cunoaștem. (…) De câte ori îl întrebam despre dezvoltarea sa intelectuală timpurie, ochii îi fugeau peste umărul meu, către un anumit raft (din biroul său). M-am uitat acolo și am văzut un dosar voluminos, în care putea fi o teză de doctorat. I-am cerut teza sa de doctorat, despre care se spunea că s-a pierdut, că a dispărut din biblioteca Universității din New York. Când mi-a dat-o, am descoperit că partea cea mai importantă era despre bule, despre amenințările instabilității financiare la adresa creșterii economice și trăgea concluzia că băncile centrale trebuie să se ocupe de instabilitatea prețurilor activelor. Deci ideea că el credea cu naivitate în eficiența autoreglementării piețelor este complet greșită.

IP: (Greenspan) a fost și un acolit al lui Ayn Rand, marea preoteasă a viziunii libertariene despre omenire bazată pe piața liberă. Citind cartea dv., reiese că în tinerețe avea o viziune foarte austeră și simplistă, dar a evoluat.

MALLABY: Greenspan a ținut acele discursuri sub auspiciile institutului lui Ayn Rand când avea spre 40 de ani. Era în 1963, 1964 și ținea acele discursuri despre economia unei societăți libere, despre care am crezut că trebui să conțină expresia nealterată a concepțiilor sale libertariene. (…) Când am citit transcrierea completă, am găsit acest citat, atenție: „Crearea Federal Reserve a fost un dezastru istoric”.

Deci omul care mai târziu a personificat Federale Reserve nu credea că Fed ar fi trebuit înființată. Asta arată cât de extremist era în privința necesității etalonului aur, a lipsei oricărei adaptări monetare a creșterilor bruște ale prețurilor activelor. Și s-a schimbat, Greenspan cel de mai târziu, pragmaticul, cel care a salvat de mai multe ori sistemul financiar, era diametral opus.

IP: Acesta e un mod de a spune că era un oportunist politic, gata să renunțe la adevăratele sale convingeri pentru a supraviețui sau pentru a câștiga mai multă influență?

MALLABY: Era un libertarian cu principii. A ajuns la guvernare și treptat a devenit opusul unui libertarian. Este omul care a crezut în etalonul aur, iar acum este personificarea monedei fiduciare. Oportunism sau pur și simplu recunoașterea realității? Fiecare poate răspunde cum crede.

IP: În carte sunt pasaje teribile, de exemplu despre cum l-a folosit Casa Albă pe Greenspan, pe vremea lui Nixon, ca să îl țină sub control pe președintele Fed de la acea vreme, Arthur Burns; despre cum l-a învins Greenspan pe Henry Kissinger în luptele din spatele ușilor închise ale Casei Albe. Reiese portretul unui om foarte politic. Cu toate acestea, bancherii centrali din ziua de azi, inclusiv Greenspan, se consideră mai degrabă deasupra politicii. E o greșeală? Are dreptate Donald Trump că bancherii centrali sunt oameni politici care încearcă să îl țină la putere pe președintele în exercițiu?

MALLABY: Asta e o părere comună, după părerea mea foarte greșită. Studiind în detaliu istoria monetară, se vede că banca centrală nu poate scăpa de politică. Este întotdeauna fie victima politicii, ca Arthur Burns, cu care oameni închiși mai târziu pentru Watergate au jucat murdar pentru a-l forța să reducă dobânzile; sau Fed poate alege să fie ea însăși politică și să riposteze. În prezent trăim în această cultură a reacției împotriva tehnocratului, a expertului. Cariera lui Alan Greenspan arată cum poate câștiga putere expertul. Guru te poate contra.

Modul în care Greenspan a stabilit și apărat independența, autoritatea și prestigiul băncii centrale a fost acela de a fi mai politician decât politicienii care îl criticau. Dacă unul voia să dezvăluie povești neplăcute despre el, dezvăluia trei povești neplăcute despre respectivul. Dacă voiau să-l amestece în politică, știți ceva? Avea contacte în Senat. Mergea acolo și cutare sau cutare, care era adversarul său, dintr-o dată nu mai era confirmat într-o funcție importantă în administrație. Deci cunoștea arta întunecată a politicii chiar mai bine decât politicienii.

IP: Esența ar fi că „era un om care știa, dar nu cel care acționa”. Spuneți că știa despre pericolele bulelor, dar a decis din motive politice să nu acționeze împotriva bulei imobiliare care a dus la criza financiară. M-am ocupat mult ca ziarist de Greenspan în acei ani, iar argumentul său și al celor din jurul său era că bulele sunt greu de detectat, iar odată detectate sunt greu de dezumflat; mai mult, dezumflarea lor poate face mai mult rău decât dacă sunt lăsate să se spargă de la sine. Această evaluare pare să treacă proba timpului și este împărtășită de succesorii lui Greenspan, Ben Bernanke și Janet Yellen. Sunteți de acord sau credeți că Greenspan trebuia să acționeze?

MALLABY: Nu sunt de acord, cu oarecare teamă, deoarece persoane foarte serioase ca Ben Bernanke și Janet Yellen sunt de cealaltă parte. Cred că și dv. sunteți de cealaltă parte și sunteți și dv. destul de serios. Toate cele trei părți ale teoriei de mai sus sunt discutabile. Se pot detecta bulele din timp? Nu știm sigur, dar vedem semnale de pericol. În minutele Comitetului pentru Piețe Deschise al Fed, Greenspan arată în mai multe rânduri semnalele de pericol. Eu unul nu cred. În 2013, când cu așa-numita isterie a reducerii treptate (a achiziției de obligațiuni), Fed a implementat o reevaluare a pieței activelor, iar volumul de restrângere necesar a fost 0%. Are mai multă putere decât crede. Mai e ceva, poate - nu poți pur și simplu să faci curățenie după o bulă. Clar n-a fost așa în 2008. Dacă ne uităm la ce a urmat după bula firmelor din domeniul tehnologiei, de exemplu, Fed a făcut ulterior curățenie, dar prin reducerea atât de masivă a dobânzilor încât a alimentat bula imobiliară.

IP: Dacă Greenspan ar mai fi președintele Fed, prin ce ar fi diferită politica actuală a Fed?

MALLABY: Bănuiesc că nu ar fi prea diferită. Greenspan, în rolul de comentator, apare câteodată în prezent și afirmă că e îngrijorat de QE (relaxarea cantitativă). Adevărul e că dacă luăm în considerare istoricul său, el a avut întotdeauna aversiune față de risc și a fost întotdeauna gata să susțină creșterea. A fost un activist, deci nu cred că ar fi mare diferență.

IP: După cinci ani de lucru la carte, cum diferă Greenspan de cel pe care îl știați?

MALLABY: Un lucru frumos e că în particular este o persoană cu mult umor. Am descoperit lucruri care chiar nu se potrivesc cu imaginea președintelui Fed sever, la cravată, sobru. Este omul care în 1959 a cumpărat un automobil decapotabil Buick Electra 225 cu tapițerie din piele roșie, o chestie din aceea cu volan cu două cercuri, cu piele la exterior și crom strălucitor în interior. Mașina era cromată peste tot, la exterior. Avea o mască din aceea de radiator care rânjea furios și aripioare uriașe în spate. Era exuberanța irațională întruchipată.

IP: A existat în viața lui și o serie destul de lungă de femei. Care e treaba?

MALLABY: N-a fost împotriva căsătoriei - s-a însurat de două ori. Dar a fost burlac de la 27 la 71 de ani. Asta e o formulă neobișnuită. Iar de la 27 la 71, după cum mi-a spus, s-a întâlnit cu senatoare, prezentatoare de știri, câștigătoare de concursuri de miss și multe altele - și, aș adăuga, nu întotdeauna pe rând. Pe de o parte era extrem de rezervat, foarte timid și de aceea nu tocmai potrivit să își împartă viața cu o parteneră. De aceea a fost burlac în cea mai mare parte a vieții. Pe de altă parte, fiind timid, voia să meargă la petreceri selecte cu femei frumoase la braț. Viața sa se poate explica în bună măsură ca povestea unui om introvertit, timid, cu o capacitate mintală extraordinară, care a vrut să transforme ușurința aceea de premiant în privința numerelor în recunoaștere publică. A făcut asta în primul rând câștigând o grămadă de bani, de foarte tânăr. Apoi a făcut asta obținând mai multă putere decât orice economist cu poziție de conducere din epoca postbelică.

IP: A marcat Greenspan istoria Statelor Unite? Dacă da, în ce fel?

MALLABY: A creat ceva ce nu aveam înainte, adică o bancă centrală care reprezintă o combinație de competență economică și putere politică. Ne gândim la predecesorul său, Paul Volcker, ca la uriașul care a ucis inflația, dar uităm că în ultima parte a mandatului său Volcker a fost înconjurat de administrația Reagan, care a numit în consiliul de administrație al Fed adepți ai lui Reagan, care au votat împotriva lui Volcker atât în privința dobânzilor, cât și - de două ori - în privința reglementărilor. Spre sfârșitul mandatului său, Volcker a fost doar umbra celui de odinioară.

A venit Greenspan și în primii patru sau cinci ani a resimțit o presiune politică enormă. Știți, directorul pentru buget al Casei Albe în vremea președintelui Bush senior, Richard Darman, bârfea la Washington Greenspan e un tip înfiorător, de 65 de ani, care își sună mama de două ori pe zi - nu vă amintește de tipul înfiorător din filmul „Psycho” al lui Alfred Hitchcock? A fost o presiune politică chiar urâtă asupra Fed în primii câțiva ani.

Dar apoi Greenspan și-a stabilit autoritatea. A arătat că nu cedează la presiuni. A arătat că poate riposta, fiind la fel de bun la artele întunecate ale politicii ca și cei care îl persecutau. Iar apoi Fed a intrat în epoca de aur a prestigiului, de la sosirea lui Bill Clinton în 1993 și până la sfârșitul mandatului lui Greenspan, în 2006. Acest model de expert cu putere, de guru politic, este în scădere în epoca actuală a lui Donald Trump, dar n-a dispărut de tot. Aș spune că asta e principala moștenire lăsată de Alan Greenspan Statelor Unite.