Cum ne ferim de populism?

 

„Economia romaneasca de astazi, din acest an, pot sa va spun ca functioneaza nu bine, ci foarte bine. Economia romaneasca - stiti cum se spune romaneste - duduie''. Asta era mesajul guvernantilor romani catre populatie in mai 2005, sintetizat de faimosul citat al premierului de atunci, Calin Popescu Tariceanu.

Pe atunci, un franc elvetian era cotat la mai putin de 2,5 lei/CHF. In iulie 2007 a ajuns la 1,88 lei/CHF. In perioada respectiva au fost acordate, de altfel, cele mai multe dintre creditele ipotecare in franci elvetieni ai caror titulari cer astazi masuri administrative care sa le usureze povara ratelor lunare, in conditiile in care francul elvetian a ajuns sa coste peste 4,4 lei la cursul oficial al BNR, sarind chiar de pragul de 5 lei la cursurile bancilor comerciale.

Nu doar vocea guvernului se auzea in acele zile, dar, din pacate, mesajele populist-optimiste ale executivului au avut se pare priza si audienta mai mare. In iunie 2005, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, vorbea despre temperarea creditului in valuta, "pentru ca preintampina unele dezechilibre mai mari si cred ca este buna si pentru dumneavoastra, bancherii".

La acel moment, Banca Nationala pregatea un set de masuri menite sa franeze cresterea creditarii in valuta, principala ingrijorare a bancii centrale constand in faptul ca majoritatea celor care contractasera credite in valuta aveau veniturile stabilite in lei, fiind astfel expusi riscului valutar.

In august 2005, BNR a publicat un studiu in care propunea inasprirea normelor pentru creditarea in valuta, avertizand ca o eventuala depreciere semnificativa si de durata a monedei nationale va spori proportional ratele pentru clientii cu venituri in lei, iar cu cat ponderea creditelor in valuta in bilantul bancilor va creste, cu atat va creste si pericolul aparitiei unor probleme sistemice. Dupa aceea, in mod repetat, banca centrala i-a avertizat atat pe debitori, cat si pe creditori, asupra riscurilor majore presupuse de creditele in valuta.

"Eu am iesit chiar de la aceasta tribuna si am spus de nu stiu cate ori cat de riscante sunt creditele in valuta!", a spus guvernatorul Mugur Isarescu la inceputul toamnei anului trecut la o conferinta gazduita de Banca Nationala. Si a adaugat ca razboiul dintre banci si clienti trebuie incheiat, iar bancile trebuie ajutate sa se apropie de clienti.

Mesaje similare au fost transmise si de alte banci centrale din tarile foste comuniste din centrul si estul europei, dar din pacate nu au fost ascultate nici in ceasul al doisprezecelea.

Astfel, in septembrie anul trecut, guvernatorul bancii centrale a Poloniei, Marek Belka, facea apel la bancile poloneze sa renunte treptat la acordarea de credite ipotecare in franci elvetieni, avertizand ca, in caz contrar, risca sa se confrunte cu masuri interventionist-administrative, de tipul celor luate de guvernul din Ungaria.

"Politicienii populisti ar putea fi tentati in 2015, care e an electoral, sa faca precum premierul Ungariei, Viktor Orban, si sa impuna bancilor pierderi de miliarde de euro. Pe de alta parte, trebuie spus ca bancile care incearca din proprie initiativa sa converteasca in moneda locala creditele ipotecare in valuta se confrunta cu reticenta debitorilor, care nu vor sa renunte la avantajele de moment ale imprumuturilor in moneda straina", spunea Belka in septembrie 2014.

El a mai avertizat ca masurile antibancare sunt atractive pentru toti politicienii si a precizat ca a facut apel la institutiile de credit sa previna astfel de masuri si sa incerce sa-i protejeze pe clienti de riscul valutar.

"Costurile unei eventuale reconvertiri fortate in zloti a creditelor in valuta ar fi enorme. Tragem un semnal de alarma fata de astfel de masuri, pentru ca adoptarea lor ar fi mai periculoasa pentru economie decat a nu face nimic", conchidea guvernatorul bancii centrale a Poloniei.

Din pacate, ingrijorarile lui Marek Belka s-au dovedit a fi intemeiate. Ministerul de Finante de la Varsovia a convocat pentru saptamana viitoare o intalnire cu banca centrala si alte institutii de supraveghere ale sectorului financiar pentru evaluarea impactului deprecierii masive a zlotului in fata francului elvetian si discutarea de posibile masuri de reducere a poverii debitorilor.

De asemenea, principalul partid de opozitie din Polonia a cerut reconvertirea obligatorie in zloti a creditelor in CHF, la cursul din 14 ianuarie 2015, adica exact de dinainte de decizia Bancii Elvetiei de a renunta la plafonul de 1,2 franci/euro impus in 2011, care a determinat o apreciere masiva a monedei elvetiene pe pietele externe. Ca urmare a respectivei masuri, zlotul s-a depreciat cu aproape 20% fata de CHF.

"Creditele in franci vor fi o tema importanta in campania electorala de anul acesta. Orice masura populista de natura sa provoace pierderi sectorului bancar ii va face pe investitori sa fie reticenti fata de Polonia si va afecta economia poloneza", a declarat Piotr Matys, seful departamentului de strategii valutare pentru piete emergente al Rabobank, citat de Bloomberg.

Sau, cum ar spune elvetianul francofon, a bon entendeur, salut!


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review