Povestea cu majorarea CAS, a unor contribuţii de asigurări sociale, care, oricum, sunt mari, e demnă de scenariul unui film de genul: A fost sau n-a fost.

Asta pentru că o mărire a CAS, indiferent cum ar încerca să explice pelicula menţionată, nu are ce revoluţie să provoace. Haideţi să ne gândim: deşi s-a restricţionat circulaţia numerarului, acesta a continuat să crească. În ciuda campaniei cu bonul fiscal şi a tombolei aferente. Sau a celei de conformare voluntară: România funcţionează cu taxele tale.

Aşadar n-a mers nici cu restricţii, nici cu amenzi, nici cu plânsete, fiindcă românii supraîndatoraţi s-au adresat economiei subterane, unde ouăle costă la jumătate de preţ faţă de cea la vedere.

În schimb, după reducerea TVA, s-a micşorat şi îndatorarea şi a crescut şi economisirea. Lucruri despre care nici măcar iniţiatorului măsurii nu-i mai face plăcere să vorbească.

Nu înseamnă însă că efectele n-au fost favorabile şi inverse unei guvernări prin amenzi.

Şi atunci care ar fi calea de urmat? Fără a discuta nimic de CAS, ci doar a face simpla precizare că de la tehnocraţi aveam pretenţii mai mari, astfel de idei cu mărirea contribuţiilor le treceau de obicei prin cap miniştrilor politici, soluţia este reducerea mai departe a TVA, cu o cotă semnificativă, dar şi a altor taxe, precum accizele, fiindcă nu e normal ca statul să încaseze peste jumătate din contravaloarea litrului de benzină şi a pachetului de ţigări sau să fie mai scumpe gazele reglementate decât cele de pe piaţa liberă.

Nu e firesc ca aceia ce vând carburanţi sau tutun să fie agenţi fiscali. Adică, să presteze servicii gratis către stat, căruia să-i strângă mai multe taxe decât veniturile adunate pentru propriul angajator privat.

OK, dar dacă aceasta e soluţia, până la ce nivel e nevoie să se relaxeze fiscalitatea? Până la acela la care se observă că economia nu mai virează către sfera neînregistrată. Iar acest lucru îl spune numerarul din afara sistemului bancar. Când masa monetară nu se mai debancarizează, banii cash se reduc sub 17% din totalul masei băneşti, şi se regrupează la nivelurile din 2007 – 2008, s-ar putea admite că economia e ceva mai bine gestionată.

Ştiu că guvernul Cioloş funcţionează corect. Are o filosofie fiscală ce se bazează pe menţinerea deficitului structural, iar celelalte elemente, corespunzătoare deficitului ciclic, asigură doar cofinanţarea pentru proiectele cu bani europeni. Însă acest executiv nu e şi transparent, deoarece ar trebui să recunoască faptul că reducerea TVA a fost o iniţiativă bună.

Da, dar dacă dinamica TVA se vede că reuşeşte să reechilibreze menajele din punct de vedere al îndatorării, pe baza venitului disponibil care li-l pune la dispoziţie, în acelaşi timp se observă că se adânceşte dezechilibrul extern. De ce? Pentru că scăderea TVA nu a fost însoţită - aşa cum am sugerat când a fost luată măsura – de încurajarea ofertei interne.  Cu precizarea că la momentul la care s-a ajuns la echilibru în criză, acesta a fost obţinut ca urmare a supraîndatorării populaţiei şi a reprimării cererii agregate.

Mai explicit, echilibrul s-a atins fiindcă deficitul bugetar s-a redus sub 3% din PIB ca urmare a îndatorării menajelor în locul statului, timp în care cheltuielile bugetare au mers într-o singură direcţie, spre satisfacerea intereselor personale şi de grup.

În aceste condiţii, este suficient să se recupereze ceea ce s-a furat, deoarece banii sunt în România, ca să scadă taxele şi implicit  supraîndatorarea populaţiei. Asta, bineînţeles, în paralel cu stimularea ofertei de bunuri şi servicii. 

• Ce sunt fondurile mutuale cu "randament absolut"

  < Prev
• În ce investim dacă vrem să fim prudenți

  Next >